22 Decembrie 2010
I.L. Caragiale
Teatru
Caragiale a delimitat si impus teritoriul dramaturgiei romanesti cu numai cinci piese, patru comedii si o drama, scrise pe durata a doar unsprezece ani. Timp de un secol si peste trei decenii, cat a trecut pana astazi de la prima lectura publica a Noptii furtunoase, cea dintai dintre marile lui piese, perimetrul problematic, de viziune, stilistic si topologic al teatrului romanesc, atat in registrul comediei, cat si in cel al dramei, fie aceasta “de idei”, fantastica ori mitologizanta, a ramas cel stabilit de Caragiale. Pentru literatura dramatic romaneasca el a avut si are acelasi rol ca in literatura franceza Corneille, Racine si Moliere laolalta. I-a fixat, pentru eternitate probabil, tiparele si intinderea, specificul si frontierele. (Mircea Iorgulescu)
Jurnalul National: Spuneti ca suntem in timpul etern al lui Caragiale…
Mircea Iorgulescu: Cum sa nu fim in Caragiale?! Iata un exemplu deloc, sa zicem, politic. Dupa 1990, in proaspat libera, expansiva, exuberanta noua presa romaneasca a rasarit aceasta formidabila expresie “Havel al nostru cu fusta”. Era folosita ca suprem elogiu pentru una sau alta dintre cele cateva staruri feminine din viata publica a momentului. Nimeni nu si-a dat seama ca expresia asta, “Havel al nostru cu fusta”, se situa in cea mai clara si mai directa descendenta din “Galibardi” al Conului Leonida in sinteza cu dramatica interogatie a lui Catavencu, “Pana cand sa n-avem si noi falitii nostri”? Tonul si stilul presei romanesti din acei ani reiau, regasesc, recupereaza in mod reflex tonul si stilul gazetelor citite de personajele comediilor lui Caragiale. Se pot scrie teze de doctorat pe tema asta. Dupa lungii ani ai cenusiului limbii de partid unic, se asista la o halucinanta eruptie a “fondului nostru” caragialesc. Si nu se intampla asa doar pentru ca dupa 1990 “piata muncii” in materie de jurnalism explodeaza, au fost probabil in acei ani zeci de mii de oameni care nu aveau nici un fel de pregatire si care au devenit instantaneu gazetari. E o explicatie, dar e una secundara. De ce au “ales” acei oameni, in mod instinctiv si desigur inconstient, registrul caragialesc?! E un mare mister... Fapt este ca din 1990 pana astazi presa romaneasca e strabatuta de infioratul citat care-i ofera Conului Leonida cheia intelegerii situatiunii: “Reactiunea a prins iar la limba. Ca un strigoi in intunerec, ea sta la panda ascutindu-si ghearele si asteptand momentul oportun pentru poftele ei antinationale… Natiune, fii desteapta!”. Daca in loc de “poftele antinationale”, nu prea se mai poarta!, punem “poftele antieuropene” sau “antieuro-atlantice”, avem tot spectrul politic.
Citeste tot articolul:
Jurnalul National - Teatru de I.L. Caragiale 
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu