Jurnalul National: Cum era omul George Cosbuc?
Dumitru Micu: Era genul sanatos, chibzuit, ducea o existenta echilibrata, ferindu-se de accidente, de abateri de orice fel de la conduita comuna. Nu era deloc genul care comite excese. Cosbuc era orientat catre valorile ultratraditionale ale neamului romanesc. Dar ca sa-i schitez un portret lui Cosbuc ar trebui sa recurg la o confesiune. M-am nascut si am crescut in poezia lui Cosbuc, dar nu pot spune ca in perioada adolescentei si in copilarie m-a impresionat in mod deosebit. Iar apoi, in timp, in ultimii ani de facultate, tocmai pentru ce spuneam mai devreme, ca era prea sanatos, prea echilibrat, iarasi, nu pot spune ca ma atragea in mod special. Cu totii in adolescenta, in tinerete, cautam neobisnuitul, spectaculosul, ne punem intrebari, avem indoieli, punem sub semnul indoielii totul. Si ma deranja la Cosbuc ca el vede totul luminos si idilic. Asta cu atat mai mult cu cat, ca fiu de taran, am cunoscut de cand eram copil duritatea muncilor agricole si a modului de viata taranesc care nu implica, nu suporta gingasiile, sentimentele tandre. Munca pamantului, mai ales in anumite zone ale Ardealului cum era a noastra, cu pamant nefertil, pietros, era cumplita pana la abrutizare, daca voiai sa scoti spicul de grau. Deci faptul ca, asemenea lui Alecsandri, Cosbuc a construit o dimensiune idilica a patriarhalitatii rurale mi l-a facut in perioada tineretii de-a dreptul antipatic. De altfel, si acum cred ca marea poezie e cea care nu linisteste constiinta, ci o ravaseste, o agita, o cutremura.
Dumitru Micu: Era genul sanatos, chibzuit, ducea o existenta echilibrata, ferindu-se de accidente, de abateri de orice fel de la conduita comuna. Nu era deloc genul care comite excese. Cosbuc era orientat catre valorile ultratraditionale ale neamului romanesc. Dar ca sa-i schitez un portret lui Cosbuc ar trebui sa recurg la o confesiune. M-am nascut si am crescut in poezia lui Cosbuc, dar nu pot spune ca in perioada adolescentei si in copilarie m-a impresionat in mod deosebit. Iar apoi, in timp, in ultimii ani de facultate, tocmai pentru ce spuneam mai devreme, ca era prea sanatos, prea echilibrat, iarasi, nu pot spune ca ma atragea in mod special. Cu totii in adolescenta, in tinerete, cautam neobisnuitul, spectaculosul, ne punem intrebari, avem indoieli, punem sub semnul indoielii totul. Si ma deranja la Cosbuc ca el vede totul luminos si idilic. Asta cu atat mai mult cu cat, ca fiu de taran, am cunoscut de cand eram copil duritatea muncilor agricole si a modului de viata taranesc care nu implica, nu suporta gingasiile, sentimentele tandre. Munca pamantului, mai ales in anumite zone ale Ardealului cum era a noastra, cu pamant nefertil, pietros, era cumplita pana la abrutizare, daca voiai sa scoti spicul de grau. Deci faptul ca, asemenea lui Alecsandri, Cosbuc a construit o dimensiune idilica a patriarhalitatii rurale mi l-a facut in perioada tineretii de-a dreptul antipatic. De altfel, si acum cred ca marea poezie e cea care nu linisteste constiinta, ci o ravaseste, o agita, o cutremura.
Citeste tot articolul:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu