6 ocotmbrie 2010
Octavian Goga
Poezii
“Poezia lui Octavian Goga din cele cinci volume, privita in ansamblul ei, respira un aer de grandoare si tristete, ca panzele batranului Bruegel care evoca uciderea pruncilor. Imensele scene de fundal din poeziile Oltul, Plugarii, La noi, Clacasii, Vorbeau azi-noapte doua ape, Codasul etc., desfasurate, parca, pe toata intinderea spatiului mioritic si a timpului nostru istoric, asigura o anume majestate, miraculos solemna, (uneori tragica, alteori senina) episoadelor si figurilor din primul plan, micilor tablouri rustice, peisajelor, ocupatiilor zilnice, evenimentelor din viata taranilor, integrandu-le cu finete artistica in ritmul vietii universale. De aceea Goga nu e numai un poet local, al satului, ci unul national. Nicio tenta bucolica si pastorala, nicio conventie idilica, nimic artificial, ceea ce asigura prospetimea si inovatia in traditie a poeziei gogiene. Lanurile aspre, triste, tragice, din fundal, se rasfrang nuantat pe figurile din primul plan, pe destinul involburat al oamenilor care au un acut sentiment al datoriei si al legii pamantului.” (Ion Dodu Balan)
"Un poet de la noi din Ardeal. Il cheama Octavian Goga"
de Clara Margineanu
Percutante si memorabile sunt personajele, figurile intruchipate de Octavian Goga in poemele sale. Preoti adiati de sfintenie, dascali si dascalite coborati parca dintr-o icoana veche, lautarii, nemuritorul Laie Chiorul. Jalea si patima rascolesc vieti baute nopti si zile In sir la crasma din Dealul Mare, unde crasmarita e Anita. "Cand de dor ne zice Laie,/ Tremura cupa pe masa; Cand de jale canta Laie,/ Zboara cupa pe fereastra." "Cantecele" lui Octavian Goga sunt de dor si de jale. Inchid In ele doruri cumplite, iubiri nespuse si o nesfarsita sete de viata, potolita mortal, prin nenumarate cupe cu vin. Inchid ochii si locul parca este aievea: "Sus la crasma-n Dealul Mare/ De trei zile tin soborul/ De trei zile beau si-mi zice/ Din lauta, Laie Chiorul. /De trei zile, mai copile/ Doru-i greu si jalea-i multa/ Si-i tot zice, sa-l aline/ Laie Chiorul din lauta./" Cand se stinge Laie Chiorul, Octavian Goga ii scrie un poem sfasietor, in care il roaga pe cel plecat sa fie mesagerul suferintelor pamantesti, pe langa Dumnezeu: "Tu sa-ti pleci usor genunchii/ Si usor sa-ti pleci grumazul/ si pe umerii vioarei/ Sa-ti apesi domol obrazul./ Si sa canti un cantec, Laie,/ Cum se canta-n sat la noi, Cand se tanguie ciobanul/ Dupa turma lui de oi/ (...) Bland, zambire-ar Milostivul.../ Iar din geana lui de-argint/ Lacrim-ar cadea-n adancul/ Norilor de margarit. Ni s-ar stinge-atunci necazu'/ Ce demult ne petrecea: intre stelele de paza/ Am avea si noi o stea".
Citeste tot articolul:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu