15 Aprilie 2009
Cella Serghi
Panza de paianjen
Naturaletea, spontaneitatea scriiturii, conturarea personajului principal, atat de sincer si de cuceritor, capacitatea de-a face cititorul sa viseze si nu in ultima instanta succesul de public pentru o carte de dragoste, toate acestea insemnau ca aveam de a face cu o carte de referinta.
Jurnalul National
Ideea unui interviu cu Cella Serghi i-a venit Cleopatrei Lorintiu din cauza unghiului de umbra în care era plasata. Unele dintre cartile publicate de ea dupa 1945 erau considerate nu numai minore, dar si concesii facute regimului, din nevoia de a supravietui. Soarta scriitorilor care au prins - ca sa zic asa - cele doua regimuri, cel dinainte de razboi si cel de dupa, nu a fost usoara! Acum e usor sa judeci si sa pui etichete, dar atunci, în context, alta era situatia. "Cum de altfel am descris un pic în prefata cartii, am cunoscut-o pe Cella Serghi în perioada în care faceam unele interviuri si cronici pentru Suplimentul de cultura creat si dirijat de Ion Cristoiu, mai exact în 1984. Era o publicatie într-un fel unica, nonconformista în multe, pe atunci mult mai vioaie si mai deschisa decât alte publicatii, o revista în care s-au format realmente autori adevarati. De altfel, si cei care ziceau ca nu o citesc de fapt o citeau în ascuns, "Mi-aduc aminte ca eram la Casa Scriitorilor, îndata dupa aparitia semnalelor, adica într-o vineri seara, si aveam la mine mai multe exemplare. Si acum vad în fata ochilor gestul domnului Alexandru Paleologu, care a luat bucuros si iute gazeta si a vârât-o delicat sub palton. De ce aceasta «împartire» a lumii literare e, vorba lui Creanga, o alta gâsca într-alta traista…"
Citeste tot articolul:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu