14 decembrie 2011
Mircea Eliade
La tiganci
Pe strada Mantuleasa
In curte la Dionis
Proza lui Mircea Eliade se cladeste pe o geografie mitica, a unui Bucuresti exemplar, eliberat de sub opresiunea timpului, un spatiu labirintic in care se deschid, uneori in locuri marcate de semne misterioase, alteori in unele anodine, porti catre o alta dimensiune a lumii. In Pe strada Mantuleasa, In curte la Dionis si La tiganci, indiciul spatial se dezvaluie inca din titluri, reveland importanta topografiei, fie ea mitica sau reala, in prozele lui Mircea Eliade; daca in primele doua nuvele grupul de prieteni cauta semnele in spatiul realizat de triunghiul strazilor Mantuleasa, Popa Soare si Pache Protopopescu, in La tiganci, intr-un Bucuresti toropit de dogoarea verii bucurestene, Gavrilescu nimereste, din intamplare, la o adresa bizara, intr-un spatiu imprecis, vag, lipsit de contururi, spatiu de trecere, ca si pivnita cu apa in care dispare Iozi, catre o noua dimensiune a lumii si o noua stare a constiintei. (ANDREEA RASUCEANU)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu