16 Mai 2011
Cel de-al patrulea volum al Bibliei cuprinde: Proverbele lui Solomon, Ecclesiastul, Cantarea Cantarilor, Isaia Ieremia, Plangerile lui Ieremia.
Prezenta singulara si stranie in canonul Sfintei Scripturi, Cantarea Cantarilor e ca si cum Venus din Milo s-ar fi ratacit candva, statuara, printre mozaicurile Aghiei Sofia: un
splendid poem de dragoste omeneasca, in care nu exista nici macar o adiere de Dumnezeu, de transcendenta, de revelatie, de sacralitate, de iubire transfigurata, inefabila; dimpotriva,
totul musteste de gratie carnala si senzualitate transparenta, intr-un univers al erosului candid, in care trupul omenesc, invesmantat mai mult in miresme decat in haine, aproape ca nu mai are ascunzisuri. Cele doua personaje, El si Ea (Iubitul si Iubita, Fratele si Sora, Regele si Printesa, Pastorul si Pastorita, Solomon si Sulamita, Mirele si Mireasa), strabat intregul poem in ipostaze din cele mai disparate, intr-o uluitoare si dulce alternanta de dorinta, cautare, ivire, disparitie, strigat, soapta, apropiere, imbratisare, ameteala, fericire si extaz, ca in jocurile prenuptiale ale perechilor pamantului. Cu toate acestea, nimic vulgar, nimic intinat, nimic degradant, nimic care sa atenteze la frumusetea, curatia si demnitatea fiintei umane… Ce cauta ea, totusi, in Biblie? Iudaismul a privit-o uneori cu rezerve, ca pe o prezenta jenanta, si a fost o vreme cand citirea ei in fata tinerilor era interzisa. Nu se stie cand anume a fost introdusa in canonul Vechiului Testament, dar, odata intrata, ea si-a mentinut locul ei aparte, din generatie in generatie si a fost preluata de crestinism prin autoritatea unei existente de zece secole.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu