Petru cel Mare

De cateva sute de ani, Kremlinul este simbolul plin de orgoliu al puterii rusesti. Dar si a unei istorii zbuciumate, de­rulate adeseori pe muchie de cutit. Fosta resedinta a tuturor conducatorilor, de la  tarii de vita nobila pana la “tarii rosii”, adusi la putere de Revolutia bolsevica, palatul fortificat si vechile biserici din jurul sau au fost nucleul dur in jurul caruia a evoluat Moscova timp de peste o ju­matate de mileniu. Acolo s-a aflat Petru cel Mare cand a conceput si a pus in practica planurile de modernizare si deschidere catre Europa. Si tot acolo s-a aflat Stalin cand a ordonat uciderea catorva milioane de oameni. Kremlinul inseamna mai ales putere. Putere discretionara exercita­ta asupra propriului popor. Dar si dorinta de a intinde aceasta putere cat mai departe, in restul lumii. Iar pentru ca semnul puterii absolute este afisarea bogatiei, Kremlinul mai inseamna, in interiorul sau, opulenta etalata ostentativ si lux extravagant, cu nimic mai prejos decat cel afisat, candva, de Cezarii Romei. Lux care imbraca forma unor adevarate bijuterii ale artei arhitectonice, palate su­per­be izvorate din mainile daruite cu har ale unor artisti celebri, adusi special din vestul Europei. Si mai inseamna cateva sute de vechi biserici si catedrale, dintre care multe au si acum cupolele poleite cu zeci de kilograme de aur tras in foita subtire. De cateva secole bune, Kremlinul este insasi Rusia, asa cum a croit-o istoria, cu toate cele bune ale ei. Dar si cu toate cele rele.