Biblioteca Pentru Toti, volumul al 82-lea

13 Octombrie 2010

Vasile Voiculescu

Ultimele sonete ale lui Shakespeare. Traducere imaginara

Ciclul de poeme intitulat “Ultimele sonete ale lui Shakespeare. Traducere imaginara” este singular in raport cu literatura romana, nimic similar nu l-a precedat, nimic nu l-a anuntat, nimic nu l-a urmat pana acum. In raport cu autorul, sonetele reprezinta mai mult decat o incununare a intregii opere poetice a lui V. Voiculescu, fiind altceva, de o calitate noua, diferita fata de tot ce scrisese poetul pana atunci. In Ultimele sonete... se reunesc nu numai toate marile teme existentiale si literare care il obsedau pe scriitor in anii de singuratate ai implinirii creatoare, ci si toate experientele spirituale pe care acesta le traia cu deplina discretie, dar si cu o forta neintalnita la niciunul dintre contemporanii sai. (Roxana Sorescu)

De n-as fi ajuns medic, cred ca as fi fost preot

de Monica Andronescu

Vasile Voiculescu, intre “jocul” de-a iubirea si “jocul” de-a credinta
“Cand n-o mai fi nici urma din noi in amintiri,/ Cu spaima dezgropa-vor dintre hartoage roase/ Un alb colos de versuri, mai tari ca niste oase:/ Scheletul uriasei, tristei noastre iubiri." In primavara anului 1958, anul arestarii sale, in Duminica Pastelui, asa isi incepea Vasile Voiculescu unul dintre sonetele "in traducere imaginara"... Era cea mai grea perioada din viata lui, poetul era bolnav, suferea cumplit si se apropia de nemurire. Dar in toamna aceea, viata avea sa-i rezerve o noua intalnire cu suferinta... procesul Tribunalului Militar, in urma caruia va fi trimis in temnita comunista.

Citeste tot articolul:

Jurnalul National - Ultimele sonete ale lui Shakespeare. Traducere imaginara de Vasile Voiculescu