25 August 2010
Petru Popescu
Dulce ca mierea e glontul patriei
Era in 1971. Faceam armata, departe de casa, la o unitate militara (a carei amplasare n-o divulg, intrucat constituie un secret militar!). Imbracat intr-o uniforma de culoare kaki, incheiata pana sub barbie, cu cascheta pe cap si cu bocanci rigizi in picioare, participam la marsuri grele si la istovitoare exercitii de tragere cu pistolul automat. In scurta vreme ne-am procurat un exemplar din romanul Dulcea ca mierea e glontul patriei si l-am citit aproape toti, trecandu-l din mana in mana, asa cum ne dadeam uneori tigarile aprinse, cand nu aveam destule. Ne-a placut foarte mult, ne-a incantat. Ne recunosteam propriile trairi in paginile cartii, regaseam acolo si viata militara, cu precisele ei ritualuri, si tipurile de ofiteri superiori sub comanda carora ne aflam, si sentimentul de libertate ametitoare incercat in permisii, si sexualitatea reprimata, generand deopotriva infruptari lacome din trupurile femeilor si iubiri romantice, de obicei incheiate prost. Totul, totul era asa cum stiam, dar avea ceva in plus, o insufletire, o intensitate a culorilor de negasit in viata obisnuita. (Alex. Stefanescu)
Jurnalul National: Povestiti-mi cand ati citit prima data "Dulce ca mierea e glontul patriei".
Jurnalul National: Povestiti-mi cand ati citit prima data "Dulce ca mierea e glontul patriei".
Alex Stefanescu: Romanul "Dulce ca mierea e glontul patriei" l-am citit chiar in anul cand... "faceam armata"... Spre deosebire de tovarasii mei de arme, care aveau alte profesii, eu stiam mai multe despre autor. Fusesem de fata in amfiteatrul Odobescu, de la Universitatea din Bucuresti, la o sedinta a Cenaclului Junimea, cand el citise versuri dintr-o carte a sa recent aparuta, "Zeu printre blocuri". Era pe atunci o indrazneala, din punct de vedere politic, sa asociezi cuvantul "zeu", repudiat, ca intreaga terminologie religioasa, de regimul comunist, cu cuvantul "blocuri", folosit pe scara larga de propaganda oficiala, ca simbol al "maretelor realizari" ale epocii. Romanul, procurat de un ofiter intr-un singur exemplar, l-am citit pe rand aproape toti cei 60 de militari "in termen" cazati in acelasi dormitor. La sfarsit, arata ferfenitit rau de tot. Am constatat ca in "Dulce ca mierea e glontul patriei" eram descrisi... noi. Noi, cei 400 de barbati tineri, supusi unor exercitii grele in timpul zilei si scaldati noaptea intr-un erotism difuz. Singura femeie din unitatea noastra militara era o bucatareasa grasa, buzata, cu un neg mare la radacina nasului, care, in absenta altor femei, incepuse sa ne placa. Eram emotionati daca, atunci cand ne punea supa, in farfuria de aluminiu, cu polonicul, ne atingea din greseala mana cu mana ei transpirata. Aceasta foame de dragoste este reprezentata cu mare talent de Petru Popescu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu